UPDATE Primarul Gheorghe Huja a revenit cu o precizare după tot acest scandal: „Am spus multe lucruri la nervi, dar nu m-am referit la președintele Alexandru Dedu. Am un respect deosebit pentru dânsul, m-am referit la arbitri, nu la FRH”.
Partida dintre CS Măgura Cisnădie și Rapid București (scor 29-33), din cadrul etapei a 18-a a Ligii Naționale de handbal feminin, s-a încheiat cu incidente majore. După joc, primarul localității Cisnădie a intrat în vestiar peste arbitrii Adrian Georgescu și Mihai Moldoveanu din Constanța. Cei doi ar fi fost înjurați, iar Moldoveanu chiar lovit peste mână, după cum au relatat surse ProSport.
Partida dintre Măgura Cisnădie și Rapid București a avut o miză extraordinară, salvarea de la retrogradare. Înaintea partidei, cele două formații erau despărțite de 7 puncte în clasament, în favoarea echipei sibiene. Rapid își juca practic ultima carte pentru supraviețuirea în Liga Națională, Măgura Cisnădie fiind principala adversară în această luptă, cel puțin în acest moment. La meci au fost delegați Adrian Georgescu și Mihai Moldoveanu, cei care au arbitrat și finala Ligii Naționale în primăvara trecută, meciul decisiv dintre HCM Baia Mare și CSM București. De asemenea, la joc a fost trimis observatorul Octavian Pripas, membru și în Comisia Centrală de Arbitri.
Partida a fost destul de tensionată și s-a încheiat cu victoria oaspeților, cu 33-29. Jocul s-a terminat în huiduielile a peste 1.000 de spectatori și cu nervii gazdelor întinși la maximum. Considerând că echipa pe care o finanțează a fost dezavantajată de arbitraj, Gheorghe Huja, primarul și ordonatorul de credite al localității Cisnădie, s-a dus imediat după joc la vestiare și a intrat în cabina arbitrilor!
La Cisnădie, tribunele sunt în formă de „U”, iar vestiarele arbitrilor sunt pe partea cu băncile de rezervă, vizavi de tribună. Astfel, mai multe persoane au putut asista la scandalul iscat. Gheorghe Huja a intrat de vreo 2-3 ori în vestiar peste arbitri, i-ar fi înjurat și amenințat, că vor fi trecuți pe linie moartă! Mai mult, ar fi încercat chiar să-i lovească pe Moldoveanu și Georgescu. Surse ProSport au povestit că, la un moment dat, unul dintre arbitri a ieșit din vestiar și l-a chemat pe observatorul Octavian Pripas pentru a consemna evenimentele.
Arbitrii nu au putut fi contactați, iar observatorul partidei nu a dorit să răspundă la nicio întrebare. În schimb, ProSport a stat de vorbă cu Gheorghe Huja, implicat în evenimentele de la final. „Nu i-am lovit pe arbitri, nu fac așa ceva! Reprezint un oraș!”, a răspuns primarul localității Cisnădie, atunci când a fost întrebat dacă i-a bătut pe arbitri.
„Până nu va intra DNA în handbal și va acționa la fel ca la fotbal nu se va face curățenie”
Încă supărat după înfrângerea de sâmbătă, Gheorghe Huja s-a dezlănțuit apoi la adresa arbitrajului românesc. „Pentru ce să fiu umilit acasă de niște golani? Mă rog de Consiliul Local să aprobăm bani pentru handbal, iar niște arbitri vin și își bat joc de noi. S-au dus cu sacul plin de bani acasă, altfel nu îmi închipui cum au putut să conducă partida Măgura – Rapid. Arbitrii, nu mă refer la toți, își fac interesele de ani de zile, pentru că altfel nu ar fi rentabil financiar. Ei stabilesc și cine retrogradează și multe altele. Dacă nu avem voie să vorbim facem un pas în spate, mă apuc de popice, de volei, de alt sport care este mai curat. M-au bătut alte formații și n-am avut nimic de comentat la adresa arbitrilor, dar acum au venit și și-au bătut joc de echipa mea. Au venit cu lecția bine învățată, Federația să ia caseta și să vadă ce au făcut arbitrii. Indiferent că pierdem, că ne suspendă sala, nu acceptăm ca niște golani șă-și bată joc de noi”, a declarat primarul din Cisnădie.
FOTO: Dan TĂ‚UȚAN / MEDIAFAX
Concret, Gheorghe Huja le-a reproșat arbitrilor după partida Măgura – Rapid că nu a dictat nicio sancțiune în prima repriză la un fault asupra Roxanei Gatzel. „Au luat-o de gât, au trântit-o la pământ și nu s-a dictat nici 2 minute de eliminare. Roxana nici nu a mai putut juca. Apoi, cea mai bună apărătoare a noastră, Ionela Goran, a fost dată afară după 3 eliminări, încă din minutul 40. Am rămas fără cele mai bune și jucătoare, iar arbitrii trebuiau să mai dicteze vreo 20 de minute de eliminare în plus pentru formația oaspete”.
Gheorghe Huja nu deține nicio funcție oficială la Măgura Cisnădie, dar este implicat în viața nou-promovatei din moment ce aceasta este susținută de Consiliul Local. „Nu voi face niciun protest după acest joc. Dar cred cred mai mulți primari, ordonatori de credite, ar trebui să ne adunăm și să luăm o decizie vizavi de ce se întâmplă în Federația Română de Handbal. Mai mulți arbitri și observatori sunt pe mână și fac jocurile. Până nu va intra DNA în handbal și va acționa la fel ca la fotbal nu se va face curățenie. Tata e conducător, este observator, fiul este arbitru, nepotul este nu știu ce. Arbitrii fac jocurile, o mare parte au relații cu cluburile și își iau dreptul!”, a mai spus Huja. Întrebat dacă are dovezi, primarul din Cisnădie a susținut că nu deține probe efectiv, dar „se vede foarte clar după cum se arbitrează. Urmăriți și meciul dintre Slobozia și Vâlcea, s-a văzut de la o poștă ce trebuie să se întâmple (n.r. primarul a lăsat să se înțeleagă că Slobozia a fost defavorizată). Sunt echipe care sunt călcate pe cap și alte cluburi vizavi de care FRH are obligații”.
CLASAMENTUL Ligii Naționale a României de handbal feminin, sezonul 2015-2016
ProSport a stat de vorbă cu mai multe persoane care au văzut partida Măgura – Rapid, iar părerile au fost împărțite vizavi de arbitraj. În urma succesului de sâmbătă, clubul din Giulești s-a apropiat la 4 puncte de Cisnădie, aflată deasupra liniei care duce în Divizia A. De asemenea, Măgura a rămas la 6 puncte de „U” Cluj, prima care scapă și de emoțiile unui turneu de baraj la sfârșitul sezonului.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER